Rabindranath Tagore

Rabindranath Tagore, (1861-1941) numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913. (Cf. Wikipedia)

 „Mă aflu într-o căutare după Dumnezeu de când mă știu, timp de mai multe vieți, încă de la începutul existenței mele. Odată, am reușit să-L văd lângă o stea îndepărtată, așa că m-am bucurat și am dansat de unul singur pentru că, deși era mare distanța, nu era imposibil de ajuns până acolo. Am călătorit către acel loc și în cele din urmă am ajuns la acea stea, dar Dumnezeu se mutase către o altă stea. Astfel au decurs lucrurile vreme de secole. Această provocare s-a dovedit a fi atât de mare încât a trebuit să-mi țin trează speranța chiar și în momentele în care simțeam că voi rămâne lipsit de speranță. Trebuia să-L găsesc și eram absorbit întru totul de această căutare. Însăși căutarea era atât de misterioasă și de încântătoare, încât Dumnezeu devenise aproape o scuză, iar căutarea se transformase în adevăratul meu țel. Și, spre surprinderea mea, într-o zi am ajuns la o casă aflată pe o stea foarte îndepărtată, care avea o mică tăbliță în fața ei, pe care scria „Aici locuiește Dumnezeu”. Bucuria trăită nu putea fi descrisă în cuvinte. În sfârșit, eram aproape de împlinirea visului meu. M-am grăbit să urc mulțimea de trepte ce îmi stătea în față. Cu toate acestea, pe măsură ce mă apropiam de ușă, treaptă cu treaptă, mi s-a strecurat o mare teamă în suflet. Chiar în momentul în care eram gata să bat la ușă, m-am simțit paralizat de o mare frică, o frică așa cum nu mai cunoscusem până atunci. Frica mea era: “Dacă aceasta este cu adevărat casa lui Dumnezeu, ce voi mai face după ce-L voi întâlni?” Căutarea lui Dumnezeu devenise însăși viața mea, iar a da ochii cu El ar fi echivalat cu o adevărată sinucidere. Și, apoi, ce voi putea face împreună cu El? Aceste lucruri nu-mi trecuseră prin minte până în acel moment. Trebuia să mă fi gândit la asta înainte de a-mi începe căutarea, adică să mă fi hotărât ce voi face când voi fi față în față cu Dumnezeu. Mi-am luat ușurel încălțările în mâini și, tiptil, în liniște, cu mișcări lente, am pășit înapoi, speriat ca nu cumva Dumnezeu să audă ceva, să deschidă ușa și să-mi spună “Unde te duci? Sunt aici, vino înăuntru!”. După ce am coborât scara, am alergat cum nu am mai alergat vreodată în viața mea și, de atunci, continui să-l caut pe Dumnezeu, îndreptându-mă în toate direcțiile, dar ocolind dinadins casa în care locuiește cu adevărat. Acum știu casa ce trebuie să fie ocolită. Așa îmi continui căutarea, și mă bucur de călătorie, de neîncetatul meu pelerinaj”.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s