COQ AU VIN

Coq au vin, adica cocoş in vin, pe romaneste, e o reteta clasica din gastronomia atat de bogata a Frantei. La origine, se pare ca ar fi fost un preparat taranesc, unul dintre cele mai vechi ale bucatariei franceze, existand legende despre o mancare asemanatoare inca de pe vremea galilor. Pentru prima data, o reteta asemanatoarea fost postata intr-o carte din 1864. Indiferent de data la care aceasta reteta culinara a fost pregatita pentru prima data, rezultatul este delicios si plin de savoare.

Timp de pregatire: 01:00 ore
Timp de gatire: 02:00 ore
Timp Total: 03:00 ore
Numar portii: 6 portii
Grad de dificultate: mediu

Ingrediente Coq au vin:

 coq au vin 1
  • bucatile bune de friptura de la un cocos de casa (daca aveti, daca nu, e bun si de cumparat), eu am folosit pulpele superioare si inferioare si pieptul taiat in doua, pe lungime
  • 400-500 de ml. de vin rosu, corpolent
  • 250 de ml. de supa de pasare
  • 60 de ml. de cognac
  • 2 linguri de pasta de rosii
  • 300 de grame de ciuperci champignon, taiate in sferturi
  • 250 de grame de arpagic (ceapa mica)
  • 60 de ml. de ulei de masline extravirgin
  • 40 de grame de unt
  • 1 lingura de faina
  • 100 de grame bacon, prosciutto sau panceta
  • 1 catel de usturoi fin tocat
  • 1 lingurita de tarhon uscat
  • 1 lingurita de cimbru uscat
  • sare, piper
    Preparare:
    Carnea de cocos spalata si portionata se sareaza si se pipereaza. Intr-o tigaie incapatoare se incing 30 de ml. de ulei de masline si se rumenesc cepsoarele pe toate partile.
    Se adauga ciupercile, toate deodata, si se calesc impreuna aproximativ 5 minute:

    Se scot legumele intr-un castron, se acopera si se pastreaza la cald.In aceeasi tigaie se adauga restul de ulei de masline (30 de ml.) si se rumenesc, pe rand, fara a le inghesui, bucatile de carne. Pe masura ce bucatile de carne se rumenesc, se scot intr-un castron. Cand sunt toate rumenite, se adauga toate deodata inapoi in tigaie, se incinge bine tigaia, se adauga cognacul si se flambeaza.

    Pentru flambare, se adauga in tigaia incinsa tot alcoolul deodata, apoi se aprinde cu un chibrit apropiat de vaporii care se degaja (se poate aprinde si inclinand tigaia in asa fel incat sa vina in contact vaporii cu flacara de la aragaz, dar se va imprastia ceva grasime!). Ceea ce arde sunt vaporii volatili ai alcoolului. In aproximativ 30 de secunde, flacarile trebuie sa se stinga de la sine. Atentie: sa nu aveti hota pornita, sa nu va aplecati astfel incat hainele sau parul sa vina in contact cu flacara! Daca in 30 de secunde flacarile nu se sting, acoperiti vasul cu un capac. Metoda da o aroma deosebita iar alcoolul se mistuie in intregime, nicio urma neramanand in preparatul final.
    Bucatile flambate, imediat ce flacarile s-au stins, se scot in cratita in care se vor gati mai departe (sa aiba capac). Vinul, supa, pasta de rosii, tarhonul, cimbrul si catelul de usturoi fin tocat se adauga in tigaie si se dau in clocot, racaind toate aderentele de pe fundul vasului.
    Se toarna deasupra carnii sosul din tigaie.

    Se acopera cu capacul si se fierbe pe foc mic pana ce carnea se inmoaie (pentru un pui de la magazin, ar fi de ajuns vreo 30 de minute, cocosului meu de ograda i-a trebuit mai mult pentru a-i invinge cerbicia, insa a compensat prin gust). Cand carnea e moale, se adauga legumele (cepsoarele si ciupercile) impreuna cu zeama pe care au lasat-o.

    Se acopera si se mai fierb impreuna 15 minute.
    Intre timp, baconul (sau pancetta) taiat in fasiute fine se rumeneste pana devine crocant, apoi se scoate pe hartie absorbanta.

    Untul moale se amesteca cu faina.

    In cratita se adauga fasiutele rumene de bacon.
    Se dilueaza untul amestecat cu faina cu 1 polonic din sosul din cratita, apoi se adauga compozitia de unt peste mancarea care fierbe. Se mai clocoteste 2-3 minute, se potriveste gustul de sare si piper si mancarea e gata.

    Merge de minune cu paste de tot felul, eu am asortat acestui fel consistent niste gnocchi cu cartofi, dar la fel de bine se potriveste cu un piure de cartofi sau cu orez.          La urmă!!!Pofta buna!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s